Cântec de câine - n
În dimineața zilei de secară Zacuto,
În cazul în care Zlata rogojini într-un rând,
Șapte cățea pici
Red șapte pui.
Până seara, ea le mângâiată,
limba pieptănare
Și jeturi de bulgăre de zăpadă podtaly
Sub căldura burta ei.
Iar seara, când puii
vatră Obsizhivayut,
Proprietarul a ieșit sumbru,
Șapte poklal toate în sac.
Galeriile ea a fugit,
Tine-te pentru a rula după el ...
atât de mult timp, mult timp agitare
întindere de apă dezghețate.
Când tractata ușor înapoi,
Lingere sudoarea de pe părțile laterale,
I se părea o lună peste coliba
Unul dintre puii ei.
În înălțimile albastre tare
Se uită, whining,
O lună a alunecat subțire
Și a dispărut în spatele dealului în câmpurile.
Sau surd, ca de fișe,
Când arunca piatra ei în râs,
Ochii laminate la câine
stele de aur în zăpadă.
Analiza Esenina poem „Cântecul câine“
Serghei Esenin a recunoscut în mod repetat că iubește animalele mai mult decât oamenii. Potrivit poetului, frații noștri mai mici - fiind mai nobil și sublim, natura lor inerente, loialitate și onestitate, și cruzime nu se datorează deșertăciune și încercarea de a se afirma, și instinctul de auto-conservare banală. O astfel de perspectivă la acel moment erau inovatoare, și să le Esenina exprimate de mulți scriitori. Cu toate acestea, puțini oameni ar putea atât de contrastante și să se opună în mod clar animale umane, așa cum a făcut poetul în poemul său „Cântecul Dog“, scrisă în 1915.
Terenul acestei lucrări - o poveste tipică și mai degrabă banală despre modul în care un cătun de sex feminin roșu pici din mediul rural, iar proprietarul, care nu a vrut să te pui cu pui și să decidă unde să le atașeze ca pur și simplu s-au înecat copiii în râu. Din punct de vedere uman, un astfel de act. cu siguranță este acerbă, dar în acest moment, puțini oameni cred despre faptul că o curte normală de câine, de asemenea, au sentimente, ea poate suferi la fel de mult ca oameni.
Atunci când „maestrul sumbru“ pliat pui nou-născuți, pe care ea bine „limba periate“, într-un sac și transportate la râu, câinele a fugit după el prin troiene, și apoi privit ca „un lung a tremurat întindere de apă lungă, neinghetata.“ Ascultând voia omului, care a decis că acesta are dreptul să dispună de viața de pui și mama lor nu a putut împăca cu pierderea. Dar, de asemenea, pentru a schimba ceva nu era în puterea ei. Prin urmare, cu greu biciui în hambar și linge sudoarea de pe laturile sale, ea a încercat să înțeleagă mintea câinele lor, de ce oamenii pe care îi servește cu fidelitate, au tratat-o atât de crud și nedrept. Cu toate acestea, tot ceea ce a fost lăsat catea roșu, așa că urla la luna nouă, care este animalul a luat unul din puii ei.